Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății Mintale – 10 octombrie, Centrul de Tineret Focșani, din cadrul DJST Vrancea, în parteneriat cu Asociația Voluntariat pentru Viață și Asociația Ochi Curioși, a organizat sâmbătă, 10 octombrie 2026, activitatea „RE – cu natura, cu ceilalți și cu noi înșine”, o experiență în aer liber dedicată mișcării, stării de bine și consolidării relațiilor dintre tineri și voluntarii internaționali. Ziua a început la ora 7:30, la Centrul de Tineret Focșani, unde participanții s-au întâlnit cu Raluca Pilă, trainer Qigong, care le-a vorbit despre importanța unui stil de viață sănătos și echilibrat, despre principiile Qigong și despre modul în care această practică poate contribui la starea de bine a tinerilor. Întâlnirea a inclus și vizionarea unui filmuleț cu mesajul Maestrului, adresat tinerilor cu ocazia Festivalului de la Sibiu. La ora 8:00, grupul a pornit spre Cheile Tișiței, iar în jurul orei 10:00 a început drumeția propriu-zisă, traseul fiind parcurs până la tunel.

A fost o zi în care am descoperit că, uneori, pentru a ne regăsi echilibrul, avem nevoie să încetinim ritmul, să respirăm aer curat și să fim cu adevărat prezenți unii alături de ceilalți. Într-un ritm relaxat, participanții s-au bucurat de frumusețea Cheilor Tișiței, de peisajele spectaculoase și de natura îmbrăcată în culorile toamnei. Au socializat, s-au sprijinit reciproc și au descoperit bucuria de a parcurge împreună fiecare porțiune a traseului. Dincolo de efortul fizic, drumeția a devenit un prilej de apropiere, de comunicare și de consolidare a spiritului de echipă. La jumătatea traseului, tinerii au luat o pauză pentru a servi sandvișurile oferite de CORSO, iar momentul a fost completat de câteva exerciții ușoare de Qigong, desfășurate în mijlocul naturii. O pauză simplă, dar valoroasă, în care mișcarea, respirația și liniștea au creat un context potrivit pentru relaxare și reconectare. După aproximativ șapte ore dedicate acestei experiențe, la întoarcere, grupul a făcut ultima oprire la Mănăstirea Lepșa, unde participanții au avut parte de un moment de liniște și reflecție, bucurându-se de frumusețea locului, de florile numeroase și de atmosfera care a încheiat această zi într-o notă de calm și recunoștință.

Citește articolul complet la sursă →